BUSINESS BORDER OPPORTUNITIES 2010

1 st INTERNATIONAL ECONOMIC CONGRESS

ROMANIA – REPUBLIC OF MOLDOVA – UKRAINE

17 - 18 noiembrie 2010

 



Paul Butnariu
Presedinte în exercitiu Camera de Comert si Industrie Iasi



Trebuie să găsim cu toţii acel mecanism eficient de a comunica, prin care noi să transmitem, iar cei din jurul nostru să perceapă cu adevărat, că oamenii de afaceri reprezintă un bun necesar, şi nu un rău necesar: suntem creatori de plus valoare, suntem creatori de locuri de muncă, suntem plătitori de taxe şi impozite ce fundamentează bugetul statului şi bugetele publice locale, suntem susţinători ai cercetării, educaţiei, sănătăţii, culturii şi sportului.

În acelaşi timp, trebuie să găsim şi acel mecanism eficient de a strânge rândurile, pentru că ultima perioadă a demonstrat, poate o dată în plus, că fiecărui pe cont propriu îi este infinit mai greu să depăşească obstacolele ridicate de criză. Relaţionarea în cadrul unei structuri unitare şi bine organizate, cum este Sistemul Camerelor de Comerţ, poate fi cheia identificării soluţiilor individuale de care avem nevoie cu toţii. Dacă o asociaţie profesională sau un patronat reprezintă interesele specifice ale unui grup, Camerele de Comerţ asigură reprezentativititatea întregii comunităţi de afaceri. Aşa este peste tot în lume şi, sincer, nu văd de ce nu am face şi noi la fel! Sunt convins că atunci când aţi întreprins vizite de afaceri în diferite ţări ale lumii, aţi perceput ca un prim punct de reper în zona de business Camera de Comerţ respectivă, ca structură-suport şi liant între interesele economice, cele de investiţii şi cele social-administrative.

Astfel, împreună putem fi acea voce care transmite un mesaj coerent factorilor politico-administrativi, ce adesea trec cu vederea necesitatea consultării noastre înainte de elaborarea şi implementarea unor măsuri legislative care reglementează sau afectează mediul de afaceri naţional, un mediu de afaceri ce trebuie mai intens susţinut şi promovat în străinătate.



Paul Matei
Director Centrul Europe Direct



Anul 2010 a fost declarat Anul European pentru Combaterea săraciei şi a excluziunii sociale.

Întâmplător, sau nu, acest an se suprapune peste cea mai severă criză economică de la Al Doilea Razboi Mondial încoace. Eforturile Uniunii Europene se concentrează pe implementarea celor mai potrivite măsuri pentru relansarea economică, menţinerea şi creşterea locurilor de muncă, atât la nivel comunitar cât şi la nivelul fiecărui Stat Membru în parte.

Este bine cunoscut faptul că Regiunea Nord-Est este cea mai săracă dintre toate regiunile de dezvoltare din toate cele 27 de State Membre. Investiţiile publice sunt minime şi, uneori, inutile. Investiţiile private şi-au redus ritmul sau au fost de-a dreptul îngheţate. Nu mai putem spune că « economia duduie » decât la trecut. Şi totuşi, sute şi sute de milioane de euro sunt la dispoziţia întreprinzătorilor, a autorităţilor publice, a instituţiilor prin intermediul fondurilor structurale, de coeziune şi complementare. Absorbţia rapidă a acestor fonduri reprezintă soluţia, deocamdată singura, de ieşire din criză. Depinde de Organismele de Implementare şi de Autorităţile de Management de a uşura accesarea acestor fonduri prin reducerea birocraţiei, scurtarea termenelor de evaluare şi contractare, prin reformarea sistemului de achiziţii publice, prin reducerea termenelor privind rambursările cheltuielilor efectuate, prin simplificarea sistemului de raportări intermediare sau finale.



Gheorghe Nichita
Primarul Municipiului Iasi



Organizarea la Iaşi a Forumului Economic European este de natură a responsabiliza factorii de decizie în găsirea şi aplicarea soluţiilor eficiente de depăşire a impasului economic actual.

În acest context, accesarea fondurilor structurale constituie un instrument mai mult decât necesar în concretizarea proiectelor iniţiate atât de către structurile administraţiei publice, cât şi de întreprinzătorii privaţi.

Dealtfel, parteneriatul dintre Primăria Municipiului Iaşi şi Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord – Est România are ca principal scop dezvoltarea unui mediu de afaceri flexibil, capabil să răspundă provocărilor noii realităţi economice. Prin această cooperare bilaterală ne propunem conjugarea eforturilor în direcţia asigurării unui viitor prosper oamenilor de afaceri locali. Creşterea profitului lor înseamnă, implicit, şi asigurarea premiselor dezvoltării comunităţii. Motorul dezvoltării Iaşului îl regăsim în capacitatea mediului economic privat de a atinge, an de an, performanţe financiare notabile.

Aflat la debut, Forumul Economic European va trasa principalele direcţii de acţiune pentru toţi cei interesaţi de fructificarea oportunităţilor de afaceri în acest an deosebit de dificil din punct de vedere economic. În Planul Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere Iaşi, municipalitatea a inclus proiecte ale mediului de afaceri care pot accesa fonduri europene. Astfel de proiecte provin în special din partea operatorilor

în turism, a Asociaţiei IMM-urilor precum şi din partea Camerei de Comerţ şi Industrie.

Nu mă îndoiesc că participanţii la această întrunire vor găsi puncte comune de interes care vor facilita un dialog benefic tuturor.

Dorinţa mea este ca, la finalul Forumului, să se contureze perspective certe de îmbunătăţire a mediului de afaceri ieşean.

Sunt convins că aşa va fi.



Emil Popa



Cand s-a organizat forumul, am fost invitat sa spun cateva cuvinte despre dezvoltare eonomica.  As vrea sa rezum  in cateva propozitii ce inseamna dezvoltarea economica in special pentru Romania. In primul rand,  vreau sa sun ca potentialul de resurse pe care noi ca romanii   l-am mostenit este foarte mare. Suntem una din tarile Europei care din acest punct de vedere nu avem de ce ne plange. Problema este, cum facem ca acesta bogatie sa o valorificam in avantajul cetatenilor Romaniei. Pentru a reusi aceast deziderat trebuie sa intelegem un principiu de baza al dezvoltarii :

Cine produce bunuri vandabile, si stie cum se le vanda, este bogat, cine nu, NU. De aceea trebuie sa incercam prin tot ceea ce facem sa incurajam productia de bunuri materiale si serviciile, care le fac pe acestea vandabile in exterior, daca vom reusi acest lucru vom fi bogati si vom putea sa finantam la nivelul cerintelor mondiale si serviciile de sanatate, de invatamant , vom avea un stat puternic si o armata competitiva… si vom fi respectati de toti.

Eu cred ca avem resurse umane si vointa sa o facem . Si daca si voi, cei  ce cititi acest mesaj,  sunteti de acord :  Hai, impreuna,  sa o facem, sta in puterea noastra!